4:09pm
May 08, 2025
Şi mă rog...
Efeseni 1:17-21 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine
Daniel 9:22 El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.
Lăsaţi copilaşii să vină la Mine
Matei 19:14 Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
O nădejde amânată
Proverbele 13:12 O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.
Truda omului
Eclesiastul 6:7 Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
Împliniţi legile Mele
Leviticul 25:18 Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară.
Învaţă pe copil
Proverbele 22:6 Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Belşug
Proverbele 15:6 În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare.
Tatăl nostru
Matei 6:9-13 Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”
Ziua Domnului este aproape
Tefania 1:7 Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
Cine este ca Tine?
Exodul 15:11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?
Dumnezeu să aibă milă de noi
Psalmii 67:1 Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi faţa Lui,
Să cunoaştem
Osea 6:3 Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!"
Domnul este cu mine
Ieremia 20:11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!
Fereşte-te de rău
Proverbele 4:26-27 Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)