4:41pm
May 08, 2025
Antihristul
1 Ioan 2:22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.
Depărtează de la mine neadevărul
Proverbele 30:8 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
Vai de cetatea îndărătnică!
Tefania 3
1 Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
2 Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
Harul
1 Corinteni 15;10 Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
Dacă răbdăm
2 Timotei 2:12;12 Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.
Înmulţeşte poporul, Doamne!
Isaia 26:15 Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.
Domnul este îndelung răbdător
Naum 1:3 Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui.
Nu ştiţi
1 Corinteni 9:24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
Duceţi-vă în pace
Judecatorii 18:6 Şi preotul le-a răspuns: „Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.”
Îmi va aduce pacea
Psalmii 55;18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sunt împotriva mea!
Învaţă-mă căile Tale
Psalmii 86:11 Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
Frica de Domnul este curată
Psalmii 19:9 Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre
Psalmii 79:9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!
Iată, Eu fac toate lucrurile noi
Apocalipsa 21:5 Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
Psalmii 119:40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
Lauda noastră
2 Corinteni 1:12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Gânduri de pace
Ieremia 29:11 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Te voi păzi pretutindeni
Geneza 28:15 Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea
1 Timotei 4:12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Cei ce caută pe Domnul înţeleg totul
Proverbele 28:5 Oamenii dedaţi la rău nu înţeleg ce este drept, dar cei ce caută pe Domnul înţeleg totul. –
Abonați-vă la:
Postări (Atom)