El ne-a păzit!

Iosua 24:17 Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.

Să veghem

Evrei 10:24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Lauda

Psalmii 145:21 Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt, în veci de veci!

Mulțumim

2 Tesaloniceni 1:3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.

Bucuria

Psalmii 33:21 Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt.

Îngâmfare

1 Samuel 2;3 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.

Binecuvântare

Geneza 28:3 Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!

Faptele noastre

Isaia 64:6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Îndrăzneală

1 Ioan 2:28 Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.

Lumina și credincioșia

Psalmii 43;3 Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale!

Răbdători

Iacov 5:8 Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.

Norii

Psalmii 135:7 El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

Belșug

Proverbele 28:19 Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie.