Despre iubirea lui Dumnezeu


Deuteronomul 7;13 El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.


Deuteronomul 23;5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronomul 33;12 Despre Beniamin a zis: "El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui."

1 Samuel 2;9 El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; Căci omul nu va birui prin putere.

Psalmii 116;15 Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

Psalmii 127;2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.

Ieremia 31;3 "Domnul mi Se arată de departe: ,Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!

Ieremia 31;20 ,îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine?' ,Căci când vorbesc de el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul.

Osea 14;4 Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!

Zaharia 8;19 "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!"




1 Ioan 4;19 Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4;10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Iacov 2;5 Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?

Evrei 1;9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi."

Ioan 16;27 Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.

Ioan 15;9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu